CONSILIUL LEGISLATIV

Aviz nr. 1276 / 2016

Dosar nr. 1297 / 2016

 

AVIZ

referitor la proiectul de Ordonanță de urgență pentru prorogarea unor termene, precum și pentru instituirea unor măsuri necesare pregătirii punerii în aplicare a unor dispoziții din Legea nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă

 

Analizând proiectul de Ordonanță de urgență pentru prorogarea unor termene, precum și pentru instituirea unor măsuri necesare pregătirii punerii în aplicare a unor dispoziții din Legea nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă, transmis de Secretariatul General al Guvernului cu adresa nr.265 din 7.12.2016,

 

CONSILIUL LEGISLATIV

 

În temeiul art.2 alin.(1) lit.a) din Legea nr.73/1993, republicată și art.46(2) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Legislativ,

Avizează favorabil proiectul de ordonanță de urgență, cu următoarele observații și propuneri:

1. Proiectul de ordonanță de urgență are ca obiect prorogarea unor termene prevăzute de Legea nr.2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă, în scopul asigurării  condițiilor pentru implementarea măsurilor administrative prevăzute în Codul de procedură civilă actual și o bună funcționare a instanțelor judecătorești, intervențiile legislative fiind motivate în Nota de fundamentare prin „termenul foarte scurt rămas până la data de 31 decembrie 2016”.

2. Semnalăm că, potrivit prevederilor art.41 alin.(1) din Legea nr.24/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare. titlul trebuie să cuprindă obiectul reglementării exprimat sintetic. Având în vedere faptul că la art.I se propune prorogarea termenelor prevăzute de Legea nr.2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările ulterioare, acest aspect ar trebui să fie prevăzut în mod expres în titlul proiectului de ordonanță de urgență.

3. La preambul, având în vedere că art.115 alin.(4) din Constituție prevede că Guvernul poate adopta ordonanțe de urgență numai în situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, este necesar să fie prezentate, în conformitate cu art.30 alin.(1) lit.g) și cu art.41 alin.(3) din Legea nr.24/2000, republicată, elementele obiective de fapt și de drept ale situației extraordinare a cărei reglementare nu ar putea fi amânată și care, în caz contrar, ar crea consecințe negative deosebite.

Menționăm că, prin Decizia nr.109 din 9 februarie 2010, Curtea Constituțională a stabilit c㠄Guvernul poate adopta o ordonanță de urgență numai dacă următoarele condiții sunt întrunite cumulativ: existenta unei situații extraordinare, reglementarea acesteia să nu poată fi amânată și urgența să fie motivată în cuprinsul ordonanței”.

Precizăm că, în preambul, este motivată doar necesitatea emiterii ordonanței de urgență, și anume faptul c㠄termenul rămas pentru finalizarea componentei, privitoare la infrastructura instanțelor judecătorești, a planului de măsuri administrative care a însoțit soluțiile legislative prevăzute de Legea nr.2/2013 este foarte scurt”, fără a se arăta situația extraordinară ce impune urgența recurgerii la această cale de reglementare.

Este, deci, necesară completarea corespunzătoare a preambulului.

referitor la paragraful al cincilea al preambulului, potrivit normelor de tehnică legislativă, semnalăm că indicarea Legii nr.2/2013 este necesar a fi însoțită de precizarea „cu modificările ulterioare”.

4. La art.I, pentru claritatea și predictibilitatea normelor, intervențiile legislative ar trebui să vizeze modificarea corespunzătoare a art.XII-XIX din Legea nr.2/2013.

La alin.(2), având în vedere că titlul Legii nr.2/2013 figurează la alin.(1), acesta nu va mai fi reluat în cuprinsul prezentului proiect.

5. La art.II alin.(1), pentru corectitudinea informației juridice, sintagma „cu modificările ulterioare” trebuie înlocuită cu expresia „cu modificările și completările ulterioare

Totodată, semnalăm că sintagma „și altele asemenea” din finalul alin.(2) are un caracter prea general, astfel încât recomandăm reanalizarea și reformularea mai concretă a acesteia.

La alin.(4), referitor la adoptarea hotărârii Guvernului privind aprobarea planului de acțiune cuprinzând necesarul de spații pentru instanțele judecătorești, semnalăm c㠄analiza infrastructurii tuturor instanțelor, în vederea identificării spațiilor necesare amenajării sălilor de consiliu”, având ca termen trimestrul II al anului 2016, este prevăzută la pct.A.3.2. din Planul de acțiune pentru implementarea Strategiei de dezvoltare a sistemului judiciar 2015-2020, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.282/2016. Ca urmare, este necesară corelarea normelor, pentru a nu se crea paralelisme legislative.

 

PREȘEDINTE

 

dr. Dragoș ILIESCU

 

București

Nr.1276/12.12.2016